12 Beneficii ale comenzilor online pentru restaurantul tău

de

Author

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email

Serviciile de takeout și food delivery au avut o creștere imensă în 2020. Când pandemia, carantina și restricțiile au închis ușile localurilor, proprietarii și managerii de restaurante au putut să supraviețuiască într-un singur mod: prin comenzi online și livrare la domiciliu. Află cum au evoluat acestea 2 ani mai târziu.

Comenzi online
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email

Ideea de ‘a comanda mâncare acasă’ nu va dispărea prea curând. Un studiu realizat de National Restaurant Association arată că 64% dintre mileniali consideră esențiale serviciile de takeout și food delivery, în viața de zi cu zi.

Pentru asta, ⅔ dintre clienți preferă să comande direct de pe website-ul restaurantului, decât să folosească alte aplicații dedicate (sursă: Future of Restaurants report). Asta nu poate fi decât o oportunitate imensă pentru afacerile din domeniul HoReCa; oportunitate care poate fi explorată prin intermediul digitalizării. 

Comenzile online pot fi folosite drept o strategie pentru un restaurant de succes. Află, în cele ce urmează, cum te pot ajuta acestea să-ți crești câștigurile localului.

1. Comenzile sunt clare

Mai demult, a-ți comanda mâncare de la restaurant însemna să suni la localul respectiv, după care să-ți ridici comanda de unul singur. Ulterior, au apărut și restaurante care îți aduceau mâncarea la ușă și, mai apoi, tot felul de servicii de livrare. Totuși, soluția nu era una optimă. Când faci o comandă telefonică, e greu să ții evidența preparatelor alese și, mai ales, a mențiunilor speciale (dacă e cazul).

Pe când, dacă vorbim despre comenzile online, totul e clar. Atât tu, cât și clientul, aveți acces la toate informațiile de care aveți nevoie – ora la care a fost plasată comanda, când e în curs de preparare, ora estimată la care va ajunge, dar și posibilitatea de a obține un review pentru serviciile oferite (calitatea mâncării și a serviciului de livrare). 

Ești la curent cu tot procesul: de la ingredientele care pleacă din depozit, la angajații care trebuie să se ocupe cu prepararea comenzii, până la feedback-ul din partea clientului. 

2. Online, clienții plasează comenzi mai mari

Conform Restolab, comenzile plasate online sunt cu 20% mai mari decât cele din restaurant. Asta se traduce printr-un câștig mai mare pentru tine.

Care sunt motivele? 

  • Clienții au timp să se uite în meniu pe îndelete. 
  • Nu se simt presați de aglomerația din jur, de ospătari, sau de faptul că trebuie să decidă, să mănânce rapid și să elibereze masa.
  • Unora le-ar fi rușine să-și comande anumite preparate – fie pentru că s-ar simți judecați de cei din jur, fie pentru că n-ar ști cum se mănâncă diferite dish-uri (Ex. fructe de mare, mâncatul cu bețișoare etc.).
  • Unii își satisfac curiozitățile – încearcă preparate pentru prima oară, sau au foarte multe specificații preferențiale pentru un singur produs

3. Costurile sunt monitorizate eficient

Inventarierea eficientă a produselor și operațiunilor dintr-un restaurant poate duce la o creștere anuală a profitului de până la 24% (Sursă: 7shifts).

Unul dintre principalele avantaje ale comenzilor online e că îți oferă o imagine clară asupra fluxului financiar din localul tău. Știi exact care sunt cheltuielile pe care le implică fiecare comandă – de la ingredientele folosite, până la mâna de lucru, utilități și costuri de livrare – și ești la curent cu profitabilitatea restaurantului tău. 

4. Beneficiezi de marketing gratuit

Comenzile online reprezintă una dintre cele mai bune metode prin care poți atrage noi clienți și, implicit, crește profitul businessului tău. 

Asigură-te că transmiți pe canalele tale de socializare faptul că ești disponibil și pe delivery, și anunță-ți comunitatea de ofertele pe care le ai. Postând regulat pe Instagramul restaurantului tău, Facebook, TikTok și alte canale, te promovezi gratuit. 

Pentru a-ți extinde comunitatea, ai și opțiunea de marketing HoReCa plătit. Asta presupune investirea unui buget în campanii de promovare, menite să atragă noi clienți.

Vizibilitate in social media

5. Afli mai multe despre cei care îți trec pragul

  • Cine sunt clienții tăi fideli?
  • Ce comandă lumea de obicei?
  • Sunt la curent cu promoțiile și ofertele tale?
  • Preferă să comande de pe site sau din aplicație?
  • De unde se fac mai multe comenzi? De pe web sau mobil?
  • Care sunt dish-urile cele mai populare?

Comenzile online îți oferă răspunsuri la toate întrebările de mai sus. Iar analiza datelor e un instrument puternic pentru a-ți fideliza clienții. Nu evita să-l folosești.

6. Numărul clienților tăi crește 

Dacă localul tău are o capacitate de 50, 100, 200 de persoane sau mai mult, prin intermediul comenzilor online, îți crești semnificativ numărul clienților. Poți ajunge la sute de clienți în acest fel, fără să fii nevoit să investești în infrastructură sau angajați extra. 

7. Îi răsplătești pe cei fideli

Vino cu programe pentru loializarea clienților. Oferă vouchere sau carduri cu puncte celor care comandă în mod regulat de la tine. Le poți propune oferte speciale și diferite promoții când sunt ocazii speciale sau când organizezi evenimente.  

Fidelizare clienți

8. Creezi experiențe frumoase și în afara localului

Clienții nu vin la tine doar pentru mâncare. Vin pentru întreaga experiență: să se vadă cu alte persoane, să se bucure de aerul de pe terasă, de muzică, dar și de niște preparate de calitate. 

Pentru momentele în care nu reușesc să ajungă la tine, ajută-i să recreeze atmosfera acasă. Fii creativ când livrezi comenzile online:

  • Sugerează playlist-uri în funcție de specificul dish-urilor alese;
  • Organizează cooking show-uri și transmite-le live;
  • Ține-i la curent pe stories cu evenimentele din local.

9. Obții recenzii despre restaurantul tău

Studiile arată că cel mai important pentru clienții care comandă online e cât de repede ajunge mâncarea. Mai apoi, contează prețul și calitatea preparatelor. 

Încurajează-ți clienții să-ți lase o recenzie. Poți face asta pe site, în aplicație, lăsându-le un link de review în email-ul de confirmare al livrării, sau pe canalele de social media. Răspunde feedback-ului, indiferent dacă e pozitiv sau negativ. 

10. Te gândești la nevoile clienților tăi

Comenzile telefonice nu mai sunt o opțiune pentru mulți dintre ei. Mai mult decât atât, stilul de viață aglomerat favorizează mai degrabă comenzile mobile, decât cele plasate pe web. Drept dovadă, 79% dintre clienți comandă online, folosindu-și smartphone-ul

Ține pasul cu nevoile lor și optimizează-ți site-ul și pentru mobil. E esențial ca meniul digital să fie ușor de accesat și intuitiv, pentru a putea scana preparatele și plasa comanda online.  

11. Comenzile online te ajută când ai un deficit de personal 

Lipsa personalului continuă să fie o problemă în mediul HoReCa. În cazul în care localul tău e nou și încă nu ai apucat să-ți formezi o echipă completă, sau treci printr-o perioadă în care ți-au plecat câțiva angajați buni, comenzile online te pot ajuta să-ți păstrezi veniturile pe linia de plutire.  

Angajați ai restaurantului, aranjând mesele

12. Ești cu un pas înaintea competiției 

Știai că doar 3% dintre restaurante oferă servicii de comenzi online?

Diferențiază-te de concurență și fii ușor de găsit în comunitatea ta. Cei care îți trec pragul sunt obișnuiți să obțină lucruri prin doar câteva click-uri, pe device-urile lor. Dacă îți digitalizezi restaurantul, ții pasul cu cererea pieței. 

Descoperă toate beneficiile digitalizării, cu Bookingham Business.